Nu lăsăm Cupa să plece din Brașov!“, este deviza sub care Rulmentul Urban evoluează azi (ora 17:15, live, pe Sport.ro) în returul finalei Cupei Cupelor, cu Larvik. Formația brașoveană pornește cu un handicap de patru goluri (21-25), dar pariază că va întoarce rezultatul. Cristina Niculae, una dintre cele mai în formă jucătoare ale Rulmentului, își va vedea îndeplinit visul doar dacă va câștiga trofeul. „Sunt de șapte sezoane la Brașov și am sperat mereu că voi ajunge până în acest punct.
Pentru majoritatea ar fi cea mai mare performanță a carierei și nu vrem să ratăm această șansă“, ne-a declarat Niculae. Extrema stângă a evoluat accidentată aproape întreg sezonul, având probleme cu un genunchi. De altfel, în Norvegia, Niculae a fost nevoită să facă injecții atât înainte, cât și după joc pentru a scăpa de durerai.
„Nu îmi doresc decât un lucru: trofeul. Uităm și de dureri și de toate la acest joc. Victoria nu ne este suficientă, ci trebuie să trecem peste adversare la diferență de cel puțin cinci goluri“, a mai spus Niculae. Rulmentul are mai multe probleme medicale. Woo Sun Hee și Vizitiu sunt indisponibile pentru o perioadă îndelungată, în timp ce Barcan, Vintilă, Gogârlă sau Damian se resimt, dar vor strânge din dinți și vor fi pe teren.
" Dacă vom juca la adevărata valoare, vom avea un meci ușor. Și dacă va fi greu, tot noi vom câștiga Cupa " – Teodor Florescu, finanțator Rulmentul
14 victorii a obținut echipa Rulmentul în acest sezon la Brașov, unde a fost imbatabilă. Printre învinse s-au numărat Oltchim, Debrecen, Krim Ljubljana, Akaba Bera Bera
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER